Pagini de dor, pagini de amintiri...

A trecut ceva timp de cand nu-mi prea dau seama exact daca acel loc numit "acasa" e intr-un singur loc...sau mai bine zis, nu prea imi mai dau seama daca pot spune doar unui loc "acasa". Celor ce si-au pus sufletul intr-o valiza - doua si au plecat la drum, de atatea ori incat despachetatul si impachetatul a devenit la fel de obisnuit ca si gestul de a merge la supermarket, de a deschide internetul, poate de a citi o carte( pentru cei care inca mai au aceasta minunata bucurie)...aceia ma vor intelege. Prima plecare mai departe a fost cea mai grea poate pentru toti, apoi...apoi totul a devenit o alta provocare sau, de ce nu, o rutina pentru altii...
Am avut insa grija mereu sa iau cu mine cateva lucuri mici care sa-mi mai potoleasca dorul de "acasa". Cand m-am intors insa mi-am dat seama ca am luat cu mine altele, acum ele alinau un alt dor, de alti oameni, alte locuri, de un alt " acasa". Si-mi amintesc acum cum aveam albumul de poze care a devenit prea mare sa mai incapa in casa mea de melc. Cu timpul a devenit un vraf de poze "amprentate" de scotch care isi faceau loc pe fiecare perete din dreptul patului, in oricare colt din lume ar fi fost acesta.Mi-era frica sa nu uit de anumite momente, de anumiti oameni mult prea speciali in viata mea, mi-era frica sa nu ratacesc clipe de neuitat in rutina mea sau in dvd urile si folderele prafuite. Stiu ca nu am cum sa uit asa ceva, dar ma uitam la peretele meu...demult nu mai am poze sau albume de umplut, demult nu mai lasa nimeni o amprenta pe ele sa am de ce sa spun" ai grija"...Au trecut cateva luni de cand mi-am lasat in urma o alta "casa" a sufletului meu si ma mai uit din cand in cand in calculator, dar pe ele am uitat sa invat sa le rasfoiesc. Am uitat...pentru ca niciodata nu am invatat sa le trec in paginile peretelui din dreptul patului...
Ne pierdem?...