Am cateva zile bune de cand a devenit o rutina sa dau o "raita" pe la spital si mi-am impus din prima instanta sa incerc sa vad partea buna, poate chiar un pic amuzanta a acestei realitati...
Vezi in filme asistentul dornic sa inveseleasca un pusti si il intrezaresti facand curse pe holuri cu scaunul cu rotile. Nu cred ca la minus 5-10 grade, mosuletului de vreo 70-80 de ani i-a placut la fel de mult "aventura" insotitorului sau prin hartoapele din ceea ce inseamna un adevarat labirint in curtea spitalului. De unde stiu? Ochii aproape iesiti din orbite si respiratia care indica un ritm cardiac mai alert cred ca-si spunea cuvantul. Nimeni insa nu era atent la rectia omuletului, intrucat acel cineva era putin prea ocupat sa vorbeasca la telefon. Intre timp m-am imprietenit si cu cainii care se anuntau a-mi aduce o noua injectie- acum sunt"de-ai casei".
Am incercat mereu sa-mi inchipui, sa ma pun in pielea celor ce lucreaza intr-un asa mediu...normal ca trebuie sa inghiti putina indiferenta, altfel nu ai putea face prea bine o asa meserie. Pe unii ii tratezi, pe altii...pe altii trebuie sa ii lasi sa-si urmeze calea si deci, glumitele lor, desi nu le inteleg mereu, mi se par ok pentru simplul fapt ca ei vor sti mereu sa ramana pe pozitii si sa fie a "strong hand in the next second".
Asa se face ca, in plimbarea mea de seara de azi era sa ma calce masina ambulantei...nah, ma feresc si eu cat pot si ma gandesc...mai, un om acolo poate ca aproape moare. Peste 5 minute trec poarta spitalului. Ambulanta cu pricina era oprita. In spate se vedeau doi ochi abia iesiti dintr-un morman de paturi si cearceafuri abia rasufland. Trei oameni in hainutele portocalii langa el, masina echipajului Smurd la doi pasi distanta. Insotitorul pacientului se agita in fata medicilor..."Si acum?Cum procedam?" Nu prea ii dadea nimeni atentie...si mai aud" Buey...buna parcare ti-a mai iesit..hhhh" "Eh, mai invarte si tu ceva..."...Si ma gandeam, daca niste sirene anuntand goana nebuna a unei ambulante aproape ca m-au calcat, trebuie sa fi fost o urgenta, nu?
....in ambulanta un omulet rasufla greu, infasurat intr-un morman de paturi...Pana maine poate-mi revine zambetul...
Vezi in filme asistentul dornic sa inveseleasca un pusti si il intrezaresti facand curse pe holuri cu scaunul cu rotile. Nu cred ca la minus 5-10 grade, mosuletului de vreo 70-80 de ani i-a placut la fel de mult "aventura" insotitorului sau prin hartoapele din ceea ce inseamna un adevarat labirint in curtea spitalului. De unde stiu? Ochii aproape iesiti din orbite si respiratia care indica un ritm cardiac mai alert cred ca-si spunea cuvantul. Nimeni insa nu era atent la rectia omuletului, intrucat acel cineva era putin prea ocupat sa vorbeasca la telefon. Intre timp m-am imprietenit si cu cainii care se anuntau a-mi aduce o noua injectie- acum sunt"de-ai casei".
Am incercat mereu sa-mi inchipui, sa ma pun in pielea celor ce lucreaza intr-un asa mediu...normal ca trebuie sa inghiti putina indiferenta, altfel nu ai putea face prea bine o asa meserie. Pe unii ii tratezi, pe altii...pe altii trebuie sa ii lasi sa-si urmeze calea si deci, glumitele lor, desi nu le inteleg mereu, mi se par ok pentru simplul fapt ca ei vor sti mereu sa ramana pe pozitii si sa fie a "strong hand in the next second".
Asa se face ca, in plimbarea mea de seara de azi era sa ma calce masina ambulantei...nah, ma feresc si eu cat pot si ma gandesc...mai, un om acolo poate ca aproape moare. Peste 5 minute trec poarta spitalului. Ambulanta cu pricina era oprita. In spate se vedeau doi ochi abia iesiti dintr-un morman de paturi si cearceafuri abia rasufland. Trei oameni in hainutele portocalii langa el, masina echipajului Smurd la doi pasi distanta. Insotitorul pacientului se agita in fata medicilor..."Si acum?Cum procedam?" Nu prea ii dadea nimeni atentie...si mai aud" Buey...buna parcare ti-a mai iesit..hhhh" "Eh, mai invarte si tu ceva..."...Si ma gandeam, daca niste sirene anuntand goana nebuna a unei ambulante aproape ca m-au calcat, trebuie sa fi fost o urgenta, nu?
....in ambulanta un omulet rasufla greu, infasurat intr-un morman de paturi...Pana maine poate-mi revine zambetul...
